Ziua recunoștinței

Azi e ziua în care mă uit în urmă la anii cu care m-a binecuvântat Dumnezeu.

Azi e ziua în care mă iert pentru ușile ce le-am lăsat deschise în urma mea, când se cereau închise.

Azi mă iert pentru toate lacrimile vărsate pentru oameni ce nu m-au meritat…

Azi mă iert pentru sămânța pe care am aruncat-o uneori printre bolovani, mai mult decât într-un pământ fertil. 

Azi mă iert pentru unele cuvintele rostite, ce nu le pot lua înapoi.

Azi mă iert pentru că alții au fost mai importanți în viața mea, decât propria-mi persoană.

Azi mă iert pentru timpul pierdut încercând să schimb lumea…

Azi mă iert pentru tot ce aș fi vrut să fiu, dar nu am fost.

Azi mă iert pentru că mi-a lipsit curajul…

Dar,

Azi mă iubesc mai mult!

Azi mă iubesc și mă accept așa cum sunt.

Pentru că,

Azi e despre copila ce făcea economii ca de Crăciun să mai fie-un Moș Crăciun.

Despre copila ce alerga desculță prin curtea bunicilor cu felia de pâine unsă cu silvoiță în mână.

Despre copila cu ochii căprui și tunsă băiețește ce s-a maturizat înainte de vreme.

Despre fetița naivă ce credea că viața e doar bunătate și oameni sinceri.

Despre adolescenta ce a visat cu ochii deschiși la o viață mai bună.

Despre mine, prietena sinceră, ce renunță oricând la ea pentru alții.

Despre mine omul, frumos sau urât, bun sau rău care am devenit.

Despre mine omul, care greșește mult, dar care se iubește așa cum e, cu bune și rele, cu calități și defecte.

Despre mine omul, care știe să-și ceară scuze atunci când greșește.

Despre mine omul, care nu se sfiește să pronunțe cuvinte ce vindecă: iartă-mă, te iubesc, îmi pare rău, îți mulțumesc.

Despre mine, ce am așteptat 7 ani cu sufletul la gură, ca cineva să mă strige după cel mai frumos nume: „mama”!

Despre mine, cea dinainte să fiu mamă, ce a făcut meditații și terapie pentru a-și vindeca rănile copilăriei, ca puiul ei să vină într-un mediu curat emoțional.

Despre mine, mama, ce în toiul nopții veghează somnul puiului ei.

Despre mama din mine, ce se uită la puiul ei ca la un Dumnezeu mai mic.

Despre mama ce își pupă copilul de 1000 de ori pe zi, pentru că știe că vremea pupatului trece.

Despre mine, mama, ce stă cu nasul în părul puiului ei și nu se mai satură să-i adulmece mirosul.

Despre mama ce își adoarme puiul pe piept și nu se mișcă până amorțește, de frică să nu-l trezească.

Despre mama din mine, ce lucrează zi de zi cu ea, ca puiul să crească în armonie.

Despre mine, mama, ce se topește de drag când puiul ei îi spune „mutumec”…

Așadar,

Azi e ziua recunoștinței…

Pentru fiecare zi primită în Dar.

Pentru tot ce am primit, pentru tot ce am pierdut, pentru tot ce pot să strâng în brațe. 

Pentru familie, pentru prieteni buni și nebuni, pentru toți cei ce sunt lumină în viața mea.

Pentru puiul meu de om, minunea mea, Nataniel, ce e mai mult decât am visat sau am sperat vreodată.

Azi e despre mine și cei 37 de ani împliniți și plini de recunoștință față de Dumnezeu și de a mea mamă.

 

Îți mulțumesc, Doamne!

Îți mulțumesc, mama!

 

Cu recunoștință,

Cristina