Astăzi rămânem tot în Vechiul Oraș al Ierusalimului, pentru că la o aruncătură de băț de Biserica Sfântului Mormânt se află Zidul Plângerii, sau Zidul de Vest, sau Kotel, cum se mai obișnuiește să i se spună.
Pentru evrei este cel mai important loc de rugăciune și pelerinaj din țară.
Pentru unii dintre sutele de mii de turiști ai Israelului, de toate religiile și confesiunile, este un loc de reculegere, iar pentru alții, doar un loc de atracție.
E locul unde milioane de oameni se roagă an de an (bărbații într-o parte, femeile în altă parte) și locul unde alte câteva milioane își doresc să ajungă.
Zidul Plângerii e locul unde se spune că dorințele se împlinesc mai repede.
S-a dus vestea că, dacă lași în crăpăturile zidului un bilețel scris de mână cu o dorință, aceasta se va îndeplini.
Dacă mă întrebați pe mine dacă e adevărat sau nu, vă spun că da, pentru că dorința mea pe care am scris-o pe bilețel 5 ani la rând și pe care am lăsat-o în zid, s-a îndeplinit; e drept că după 7 ani, dar s-a îndeplinit.
Cert este că mă încred în Dumnezeu mai mult decât în oricine și în orice zid și știu că El a ales momentul îndeplinirii dorinței mele.
Dar da, dorința scrisă pe bilețel și rugile rostite la poalele Zidului au prins viață. O viață de om!
Dacă Zidul a avut contribuția lui, nu știu să vă spun, dar știu că atunci când ceri ceva ca și cum ai fi primit deja, vei primi ceea ce ceri.
Și când CREZI cu toată ființa ta că vei primi ceea ce ceri, așa va fi… vei primi.
Așa că, dacă pașii voștri vor păși vreodată pe drumurile Ierusalimului, opriți-vă și la Zidul Plângerii. Va fi o experiență unică și greu de uitat.
Am ajuns acolo în zi de mare sărbătoare pentru noi, Înălțarea Domnului, și în zi de mare sărbătoare pentru evrei, ziua de Shavout, sărbătorită la 50 de zile de la Pesah (Paștele Evreiesc), adică Rusaliile la noi.
În această zi, evreii celebrează momentul când, pe Muntele Sinai, Moise a primit în numele poporului evreu Legile Divine – Tora.
Deoarece evreii țin cu sfințenie toate sărbătorile, în această zi era închis TOT: magazine de orice fel, piețe, mijloace de transport.
Era interzis până și fotografiatul în apropierea Zidului Plângerii, dar cum să plec de acolo fără să „va iau” puțin cu mine? 🙂 … fără să vă arat puțin din frumusețea Israelului? Nu aveam cum!
Adevărul e că de această dată a fost cea mai ușoară vizită la Zidul Plângerii din câte au fost, dar știți de ce?
Pentru că nu mai aveam nicio dorință.
Niciuna care să-mi scoată inima din piept, niciuna care să-mi scoată pixul și hârtia din buzunar.
M-am gândit că e momentul să mai și mulțumesc, nu numai să cer… în toții anii am cerut, am primit și poate am uitat să mulțumesc, sau poate nu am mulțumit pe măsura binecuvântărilor primite.
Acum am mulțumit, am mulțumit, am mulțumit, am făcut pe furiș câteva poze :), apoi am plecat.
A fost bine.
Dacă ajungeți la Zidul Plângerii,”aveți grijă ce vă doriți, pentru că s-ar putea să se îndeplinească”! 🙂
Până data viitoare, fiți veseli și nebuni de buni!
Rusalii binecuvântate tuturor!
Vă îmbrățișez,
Cristina