Dacă vreți să mergeți într-un concediu de 3 săptămâni la mare, dar sunteți adepții concediilor cu rucsacul în spate, cutreierând toate dealurile și pădurile, mai gândiți-vă o dată; asta dacă nu vreți să riscați să vă ducă ambulanța înapoi spre casă, mai repede decât era planificată întoarcerea.
Recent, am făcut și noi una nefăcută până acum. Exact așa. Ne-am rezervat o vacanță de 3 săptămâni la mare, în condițiile în care mai mult de 7 zile nu am rezistat niciodată într-un loc, cu atât mai mult la mare, dar, într-o seară, într-un moment de „nebunie”, am zis: hai să plecăm la mare 3 săptămâni! Asta așa, ca un cadou pe final de maternitate/paternitate.
Eu am studiat piața, iar Dani s-a ocupat de rezervări. Nimic mai simplu.
Partea cea mai grea e să te pregătești psihic pentru asta… să „stai locului” 3 săptămâni, atunci când nu ai stare.
Eu m-am pregătit până în fiecare celulă și atom… după aproape 2 ani de maternitate, un astfel de concediu e binevenit… l-am așteptat cu brațele deschise.
Și Dani părea pregătit, dar zilele acestea am constatat că doar părea.
Mamele știu cât de binevenit și binemeritat e un sejur departe de casă și de toate activitățile zilnice; departe de casă am fost și noi, dar de restul treburilor nu am scăpat, pentru că am optat pentru cazare într-o garsonieră, asta pentru a evita aglomerația, a nu fi la program, dar mai ales pentru a mă asigura că ce îi dau puiului să mănânce e și de calitate.
Cu toate acestea, tot în concediu mă simt, că tot nu e ca și acasă, unde te apucă mereu hărniceagul.
Mie îmi priește tare bine „leneveala” asta cu care nu sunt obișnuită, dar, ce-i drept, parcă m-aș putea obișnui.
Nu același lucru pot să-l spun și despre Dani.
Suntem aici de o săptămână și deja după 3 zile a început să numere invers… în fiecare dimineață îmi spune câte zile mai avem până plecăm acasă și mă întreabă pe un fel de „smiorcăit”: „Ce facem atâtea zile aici? Nu mai pot!” 😄
Iar eu râd și îi răspund în fiecare zi la fel: nimic!
Facem exact ce am simțit atunci când am rezervat vacanța: ne bucurăm! De soare, de mare, de puiul nostru, de noi și de timp petrecut împreună, pentru că dacă este ceva ce nu poți să-ți iei înapoi, acela este timpul.
Bineînțeles că se bucură și el de toate astea, dar ne place să facem haz când își amintește zilnic să mă întrebe: ce facem atâtea zile? 😄
Și de parcă nu ar fi suficient, universul nu doarme niciodată și nu degeaba se spune că atragi ceea ce ești 😄. Ești negativist, toate chestiile negative te găsesc, ești vesel, fericit, optimist, totul merge ca pe roate.
Dacă tot s-a plictisit deja, „horoscopul” i-a pregătit niște zile cu peripeții 🙃.
Acum 2 zile un cablu de la mașina de spălat „l-a scuturat” puțin… Nu tare, ci atât cât să-și aducă aminte că mai are zile de stat pe aici.
Ieri dimineață, în timp ce înota, o meduză l-a confundat și l-a pupat pe țâța stângă, scuzați, pe pectoralul stâng… Nu tare, așa puțin, ca un mesaj subtil că încă nu pleacă acasă.
Aseară l-am rugat să scoată sticla de apă ce căzuse după frigider. Ia ghiciți? S-a curentat iar. Nu mult, ci cât să-și dea seama că e doar data de 10.
Azi dimineață l-am văzut călcând ca pe ace. L-am întrebat de ce umblă ca divele pe podium?
Ce credeți că mi-a spus? Că are bătături în ambele tălpi.
Nu cred! N-ai cum să fii atât de ghinionist! 😄
Să vă mai spun că la plecarea de pe plajă „și-a agățat capul” în acoperișul de stuf al unui șezlong și s-a ales cu un cucui mare, roșu și umflat?
Dar despre cum s-a iritat pe picioare de la pantalonii de înot v-am povestit? și cum am străbătut tot Eforie să căutăm pudră de talc pentru bebeluși.
Ce pot să spun e că eu m-am distrat pe cinste și am râs într-o săptămână cât pentru o vară.
Adevărul e că mi-a fost chiar milă, dar reacțiile avute și fața pe care o făcea de fiecare dată, sunt greu de uitat.
L-am și tratat în măsura priceperii mele, că vorba preotului, ne-am luat să fim împreună și la bine și la greu: i-am pulverizat cucuiul cu un spray minune și i-am uns iritația cu toate alifiile; la electrocutat nu m-am băgat. Cu priza și cu chibriturile eu nu mă joc!
Deja e mai bine, iar până mâine e ca nou, dar dacă nu schimbă ceva, tare mă tem că nu ne întoarcem acasă în aceeași zi, pentru că, se pare, universul e neobosit.
Fiți veseli și nebuni de buni!
Cu prietenie,
Cristina
În timp ce citesc drăguțul text, văd în fața ochilor mei, un film drăguț, un capitol aventuros din viața oamenilor buni, care sunt mereu ocupați să petreacă o vacanță de vis specială. Doar oameni buni precum Cristina, Dani și Nathaniel pot ajunge cu succes la sfârșitul vacanței.
Mult succes pentru continuarea vacanței și o întoarcere reușită acasă. 😘😘😘😘