… una scurtă, așa ca weekendul 🙂
Ieri mi-a zâmbit din nou sufletul, și chipul și eu toată. Vă spun acum de ce.
Eram la plimbare cu omulețul când am auzit muzică venind de unde nici nu te aștepți: dintr-o pungă 🙂 Da, ați citit bine… dintr-o pungă 🙂
În clipa următoare, a trecut pe lângă mine un bărbat îmbrăcat într-o salopetă de lucru, ce avea în punga pe care o ținea în mână, un casetofon/radio.
Bubuia muzica de tremura și punga, cântau ceterașii mai ceva ca-n Maramu’, iar omul… cu o față luminoasă, cânta și el de parcă era singur pe drum.
M-am uitat la pungă, m-am uitat la om, apoi am zâmbit amândoi… era în lumea lui și îi era bine.
Deci, nu știu ce părere aveți voi despre astfel de momente și oameni, dar mie îmi plac maxim și mă înclin în fața lor. Știți de ce? Pentru că asta înseamnă să faci ce simți! Să trăiești după bunul tău plac și nu după placul altora, atâta timp cât nu faci rău la nimeni.
Să te duci cu casetofonul în pungă sau la mână, fără să-ți pese de gura lumii, pe care oricum niciodată nu o putem închide indiferent cu ce și cât o „hrănim”.
Habar nu am cine ai fost omule, dar îți mulțumesc pentru că mi-ai făcut sufletul să zâmbească, iar dacă nu s-ar fi inventat căștile fără fir, s-ar fi auzit muzică și din buzunarul meu 🙂
Cred că vom trăi cu adevărat numai atunci când vom înceta să renunțăm la noi pentru a fi pe placul celorlalți și vom fi pe deplin fericiți, când cea mai importantă persoană din viața noastră va fi propria persoană.
Așa că, dragilor, luați casetofonul sub braț dacă asta simțiți și dați-i volum!
Dansați în stradă, în ploaie… închideți ochii și faceți ce simțiți, ca și cum toată lumea ar fi doar a voastră.
PS: Dacă vă văd, pe cuvânt că mă alătur! 🙂