De câte ori adoarme Nataniel în poziția asta, îmi amintesc de un păretar de la țară, pe care era cusut mesajul: „Mânuțele frumos împreunate, roagă-te copila mea”.
Țin minte că mai sus de mesaj erau doi îngeri, unul mare și unul mic, ce stăteau în genunchi, față în față, cu mâinile împreunate, pregătite pentru rugăciune.
Și azi, când mă uit la el, la puiul meu, cum la doi ani zice rugăciunea Înger, Îngerașul Meu, nu pot decât să fiu fericită că am fost lângă el zi și noapte și i-am dat cel mai de preț dar, timpul meu.
Încă din maternitate, mi-am făcut un obicei ca atunci când doarme Nataniel să nu fac nimic. Asta nu a fost dintotdeauna, ci din momentul când am văzut că se trezește după ce mă ridic de lângă el să fac pe Cenușăreasa. De atunci, gata: nu troncălesc vasele, nu gătesc, nu pun haine la spălat. Stau lângă el și citesc, scriu, mă plimb pe Facebook 🙂 sau rareori ațipesc.
Și cel mai mult și mai mult îmi place să mă uit la el cum doarme. Ador sa fac asta și pot să mă uit ore în șir și tot nu mă satur.
De câte ori nu v-ați așezat lângă puii voștri, pe marginea patului, să vă uitați la ei când dorm?
De câte ori v-ați uitat la ei ca la un Dumnezeu mai mic?
De câte ori le-ați spus că îi iubiți până la Cer și înapoi?
De câte ori v-au topit inima când v-au vizitat sau când la finalul apelului v-au spus un „te iubesc”!
Iar voi, mamele, de câte ori ați dormit cu puiul în brațe și spatele sprijinit de perete când el nu se simțea bine și singurul loc unde își găsea liniștea era la pieptul vostru!
De câte ori ați ațipit cu gâtul sucit ca să nu-l treziți!
De câte ori i-ați pus buzele pe frunte când îl vedeați îmbujorat?
De câte ori ați măsurat casa, plimbându-l pe brațe până a adormit?
De câte ori ați rămas cu părul nespălat și unghiile nefăcute, că lui nu i-a fost bine!
De câte ori ați tresărit la primul hapciu și de câte ori ați făcut nopți albe când tușea sau avea febră!
De câte ori ați stat lângă el să-i ascultați respirația!
De câte ori l-ați rugat pe Dumnezeu să vă dea vouă și durerea lui?
De câte ori ați fost ultimele care au pus capul pe pernă, ultimele care au închis ochii!
De multe ori… Dar ei nu vor ști niciodată… Pentru că nu ne-au cerut să facem asta pentru ei… A fost alegerea noastră.
Și cu toate astea, de câte ori v-ați judecat că nu sunteți suficient de bune mame, că nu sunteți suficient de prezenți părinți?
De prea multe ori… și poate prea dur.
Aș vrea să nu vă mai judecați și să nu vă mai comparați pentru că pentru puii voștri, sunteți cei mai buni părinți.
Nu sunt alții mai buni.
Cu prietenie,
Cristina