Zilele trecute mă jucam în pat, cu Nataniel, puiul meu. Eu stăteam în șezut pe marginea patului, iar el în spatele meu, cu mâinile încolăcite în jurul gâtului meu. Îl făceam un fel de „avion”, în timp ce se uita în oglindă și se prăpădea de râs.
La un moment dat, am cerut o pauză. S-a oprit, și-a descolăcit mâinile, apoi s-a uitat la mine, în oglindă.
I-am zâmbit… a zâmbit și el, apoi i-am spus cu o fericire în glas, pe care numai o mamă o poate simți: „te iubesc mult, măi zmeule”!
S-a uitat la mine, s-a încolăcit din nou în jurul gâtului meu, m-a îmbrățișat puternic, atât cât poate el cu mânuțele încă mici și pufoase, apoi mi-a spus: „mutumec”.
Doamne, cum a sunat asta! Cum mi-a făcut pielea de găină într-o secundă și iubirea ce i-o port a dat pe dinafară.
Și Doamne, te rog eu, Doamne, ține-mă cu mintea lucidă, să nu uit niciodată momentele acestea.
Și Doamne, când va fi trist sau dezamăgit, adu-i mângâiere și spune-i că va fi bine, iar de vreodată va uita de tine, amintește-i, dar cu blândețe.
Și te mai rog Doamne, că Tu ești veșnic, iar eu nu sunt, să fii călăuza vieții lui… să-l porți pe drumuri netezite cu iubire și oameni buni, iar când va fi la pământ, să Te așezi lângă el și să vă ridicați împreună; să-l duci pe brațele Tale protectoare, precum pe oaia cea rănită, iar de o va lua pe căi greșite, te rog eu Doamne, adu-l pe calea cea dreaptă, precum pe Fiul Rătăcitor.
Și Doamne, te întreb:
E greșit să-l văd perfect și fără cusur atunci când mă uit la el?
E greșit să mă topesc de dragul lui, precum zăpada în palmele fierbinți?
E greșit să renunț puțin la mine, să-i dau lui și timpul meu, ca el să fie fericit și liniștit?
E greșit, Doamne, să fiu puțin egoistă, să-mi doresc să opresc timpul în loc și să mă mai pot bucura de vremurile acestea?
E greșit, Doamne, că încalc regulile parentingului, și-l culc cu mine în pat, că știu că nu durează o veșnicie?
E greșit, Doamne, că nu l-am lăsat niciodată să plângă „să-și facă plămâni”, și l-am ținut la piept și în brațe până mi-au amorțit?
E greșit, Doamne, să-i promit că voi fi mereu lângă el, fără să știu viitorul?
E greșit, Doamne, să-i spun de 100 de ori pe zi că îl iubesc mai mult decât pe inima-mi din piept?
Și te rog eu, Doamne, dacă e greșit, mă iartă, pentru că pe toate le-am făcut, și mai iartă-mă pentru că nu mă căiesc pentru ele… pentru că eu știu, Doamne, că nu va ține minte momentele astea, dar le va simți… și mai știu, Doamne, că eu nu le voi uita niciodată, dar niciodată.
Îți mulțumesc, Doamne,
Ce bine că Exiști!
Cu recunoștință,
Cristina