Într-o seară mă vede Dani pierdută în gânduri și mă întreabă:
– La ce te gândești?
Zic, nu mă pot decide despre ce să scriu săptămâna aceasta.
Se uită la mine râzând, își trece mâna prin părul proaspăt tuns și aranjat, și în timp ce se aruncă într-o piruetă, gata gata să-l confund cu Cătălina Ponor, îmi zice: Scrie despre mine, cât sunt de sexi! 😄
Am râs bine și oricât am încercat să pun pe foaie altceva, numai pirueta lui am văzut-o în fața ochilor și cum își netezea el părul și burtica pătrățica 😄.
Adevărul gol-goluț este că nu e Steje al meu ceva Don Juan, nici un Făt Frumos cu moț în frunte, nu e de o frumusețe ruptă din soare, dar nici urât nu e… E frumușel, dar pentru mine e: suficient de sexi să-mi mai curgă câte-o bală după el, suficient de puternic să mă ridice de jos când nu mă pot aduna, suficient de generos să treacă prin POS cardul lui când vreau să mă răsfăț :), suficient de insistent când vrea să mă enerveze până îmi crește tensiunea peste limita recomandată 😄, dar cel mai important este că e suficient de „tată” pentru puiul nostru.
Deseori, când mă uit la el cu câtă iubire îl cuprinde în brațe pe Nataniel, cum povestesc ei, cum se joacă, mă gândesc la tata, cel care m-a făcut și atât…
Mă gândesc la el și la alții… tați sau mame, care aleg să plece de lângă puii lor.
Ce fac, cu iubirea din sufletul lor? Cui o dau? Pentru că oricui i-am oferi-o, nimeni nu ne-o dă înapoi așa cum o fac ei, copiii noștri.
Mă rog la Dumnezeu să nu mă lase să-i judec, că nu e dreptul meu, dar e mult peste puterile mele de a înțelege astfel de alegeri… Sau cel puțin alegerile pe care le-a făcut tata, al meu tată.
Dar Steje al meu e suficient de tată pentru puiul nostru…
Și suficient de atrăgător să-mi treacă prin minte câte-un gând necurat când îl văd.
Bine, că nu se aliniază planetele, asta e altă poveste.
Cum toate planurile noastre nocturne se spulberă când tata adoarme înaintea copilului pe poveștile inventate de mama, cum adoarme mama deodată cu copilul, cum adormim toți trei în același timp.
Un lucru este sigur: planuri ne facem… e de-a râsu’-plânsu’ cum ne înțelegem noi că după ce adoarme Nataniel ne punem la un film și stăm noi de noi.
Adevărul e că în ultimii doi ani am văzut un sigur film. I-am uitat și numele. Și asta nu pentru că nu mi-am făcut timp.
Și cum tot de doi ani încoace am devenit mai „sensibiloasă” de cum eram, am plâns la film mai ceva ca la Titanic.
Ce țin minte e că nu era un film la care se plângea, pentru că Dani râdea bine de mine, și nu obișnuiește să facă asta când e un film ce se lasă cu lacrimi.
Apoi, i-am spus că eu nu mă mai pot uita la filme, că plâng. Cred că plâng și la reclame.
Atunci mi-a spus că data viitoare ne vom uita la un film porno 🙂
I-am zis că nu are rost, aș plânge și la ăla 😄.
That’s me!
Până data viitoare, fiți veseli, buni și blânzi.
Cu prietenie,
Cristina