În fiecare zi învățăm lucruri noi, dar nimeni nu ne învață cum să facem față singurătății.
Asta până când ”dânsa” apare nepoftită în viața noastră și ne întoarce viața cu susul în jos.
Odată ce am făcut cunoștință cu ea, e nevoie să ne facem curaj să căutăm ajutor; și nu e o rușine.
Recent m-am întâlnit cu o persoană dragă mie, care printre discuțiile noastre mi-a spus că uneori se simte singură. Am înțeles-o, am ajutat-o cum am știut eu mai bine și spre bucuria mea și a noastră, la despărțire a fost mai bine.
Trebuie să mărturisesc că starea ei inițială m-a atins puțin pentru că am știut ce simte; cândva am simțit pe pielea mea ce înseamnă asta. Am avut și eu momente când m-am simțit singură, chiar dacă eram înconjurată de o mare de oameni. Poate unii dintre voi știți despre ce vorbesc… M-am simțit singură, abandonată, neînțeleasă, poate rănită sau incompletă. Toate astea pentru că nu știam să mă caut, să văd unde m-am pierdut, unde eram când “am rămas singură”; nu reușeam să văd “lumina”, să văd de ce mă simt așa, să văd când și unde a început totul.
Într-un târziu, cu ajutor m-am regăsit, apoi, ca un bonus, am conștientizat că nu ne-am născut să fim singuri sau să ne simțim singuri. Asta în primul rând pentru că suntem Creația lui Dumnezeu și suntem iubiți necondiționat, iar asta nu sună deloc a singurătate. Atâta timp cât îl avem pe Dumnezeu în suflet, nu suntem niciodată singuri. Am fost creați să conviețuim și să fim conectați unii la alții, chiar dacă mereu vor fi oameni care ne vor dezamăgi. Important este să nu avem așteptări de la nimeni, în felul acesta nu o să fim dezamăgiți.
Vă doresc să fiți iubire, pentru ca cei din jur să nu se simtă niciodată singuri, iar dacă uneori vă rătăciți în singurătate, vă doresc să vă regăsiți!