Vouă, celor care nu mai aveți bunici, cât de dor vă e de ei?
Eu vă spun sincer că uneori mă fac țăndări de dorul lor.
Aș vrea să-i scot din inimă, unde și-au făcut culcuș de când mă știu, și să-i îmbrățișez tare încă o dată.
Aș vrea să-i mai împletesc o dată părul bunicii mele și să-i mai simt căldura palmelor crăpate de atâta trudă.
Aș vrea să-i mai văd o dată fericirea de pe chip când mă vedea în poartă.
Aș vrea să mai simt o dată gustul mâncării în care punea atâta dragoste.
Aș vrea să mai facem o dată silvoiță în căldare și cornulețe în cuptor.
Aș vrea să mă trezească încă o dimineață, să-mi spună „Cristinuță, soarele e sus” și să-mi ofere pâine în ou și o cană cu cicoare.
Aș vrea să mai fiu o sâmbătă acolo să o văd împachetând sarmale.
Aș vrea să mai culegem prune împreună, și fân și paie, și să mă ardă soarele pe spate.
Aș vrea să-l mai văd o dată pe bunicul venind din sat cu mâinile la spate și sub braț cu o pungă de pufuleți.
Aș vrea să mai fiu o zi din iarnă acolo, o iarnă ca-n povești, să fac derdeluș în fața porții cu cizmele de gumă și să mă ducă în casă doar țurțurii de la pantalonii înghețați.
Aș vrea sa le mai duc o dată în Luncă ciorbă în sufertaș și să le spun că îi iubesc și îi aștept acasă.
Aș vrea să mai mergem o dată împreună la bisericuța din sat, să ne așezăm în colțul nostru din dreapta, de unde ceream mângâiere.
Aș vrea să-i mai aud o dată glasu-i tremurând printre suspine, când se ruga pentru noi toți.
Recent am pășit din nou pragul bisericuței, de dorul lor. M-am așezat în colțul de la intrare, unde mă tupilam cu bunica… era încă o dată acolo cu mine, iar lacrimile au început să curgă în neștire; a fost atât de greu atunci, dar atât de bine după…
Aș vrea să le spun că eu sunt bine și am un pui frumos de om.
Aș vrea să mai trăiască măcar o zi, să-mi cunoască puiul, apoi știu că ar trăi o veșnicie.
Aș vrea să le mai pot mulțumi o dată pentru tot ce azi le datorez.
Aș vrea, dar nu mai pot…
Aș vrea să le spun că în inima mea sunt vii și nu vor muri niciodată.
Aș vrea să le spun că știu că ei sunt bine, pentru că Cerul are nevoie de îngeri, iar ei asta au fost: îngeri printre oameni.
Aș vrea, dar nu mai pot…