Știu… Nu am scris de mult… Și nu pentru că am renunțat, ci pentru că poveștile pe care i le citesc puiului meu înainte de culcare, mă adorm și pe mine 🙂
Dar azi îmi sprijineam ochii cu două scobitori dacă era nevoie doar să pot scrie câteva rânduri. Dar nu a fost cazul, pentru că mi-a ieșit inima din piept, de fericită ce eram.
Pentru că am văzut cum „o mână de oameni” s-au „bătut” pe licitații pentru a contribui ca o mamă să revină cât mai repede acasă lângă copila ei de 5 anișori.
Zălăuanii cunosc povestea Roxanei. O mamă, ce într-o zi ce de dimineață părea a fi una perfectă, a primit o veste care i-a schimbat viața. Și nu numai viața ei, ci și a celor dragi. Pentru că atunci când iubești, durerea celui drag e și durerea ta, iar suferința lui, e suferința ta.
Și chiar dacă ți se rupe sufletul în mii de bucăți când te uiți în ochii ce azi plâng doar tristețe, știi că Dumnezeu face minuni.
Și azi, Dumnezeu a făcut o minune. A adunat într-un cadru intim, prietenesc, oameni care își găsesc fericirea în dăruire, în bucuria de a ajuta, în bucuria de a face bine altora.
Și nu contează dacă au dăruit mult sau puțin, ci contează că au făcut-o. Pentru că puțin de la fiecare, înseamnă mult pentru Roxana. Înseamnă viață, înseamnă speranță.
Cu toții ne știm sănătoși, dar ce poate nu știm, e că oricând o voce din telefon ne poate întoarce viața cu susul în jos.
Azi, o inimă mare, ce nu se poate cuprinde între două brațe, și-a pus „casa și masa” la dispoziție, ca acest eveniment caritabil să aibă loc.
Îți mulțumesc! ♥️
Azi, te îndemn și pe tine, cel ce acum citești, să fii un om al faptelor bune. Donează 10 lei, donează „o pâine”, donează speranță și renunță doar azi la un moft mic de-al tău, apoi du vestea mai departe ca împreună să o ajutăm pe Roxana să vadă luminița de la capătul tunelului.
Azi te îndemn să fii Lumină, ca înainte de culcare, când vei pune capul pe pernă, să poți spune: azi am făcut o faptă bună!
Contul în care se pot face donații cu mesajul „Împreună pentru Roxana”, este:
RO61BRDE130SV63033261300 (RON)
Rosculet Mircea-Andrei
…iar dacă nu ai cont și vrei să faci o faptă bună, anunță-mă, și îți promit că banii vor ajunge acolo unde este nevoie: la Roxana, iar eu te voi recompensa cu o îmbrățișare caldă 🤗
Îți mulțumesc! ♥️
Cu prietenie,
Cristina
