37, ai fost un an tare greu! Cel mai greu din câți țin eu minte.
Un an în care mi-am cunoscut o latură puternică pe care nu știam că o am sau pe care o țineam la naftalină în speranța că nu va fi niciodată nevoie să o scot de acolo.
Un an în care m-am convins încă o dată de ceva de știam: că Dumnezeu e prietenul care nu mă părăsește niciodată și Singurul care poate face minuni în viața mea.
Un an în care am avut momente când am fost atât de jos, una cu pământul, și momente când m-am ridicat atât de sus că puteam să ating și Cerul.
Un an în care am înțeles că toate lucrurile din viața noastră se întâmplă cu un scop: unele vin ca o lecție, altele ca o binecuvântare.
Un an în care am conștientizat mai mult decât oricând că viața e o călătorie fără hartă și fără destinație, ce are bilet doar de „dus”.
O călătorie ce trebuie trăită în cel mai frumos mod posibil indiferent ce ne aduce ziua, bun sau rău.
O călătorie în care trebuie să ne ghidăm după inimă ♥️
O călătorie, un drum, pe care nu îl parcurg singură.
Îi am alături pe cei mai dragi ai mei: pe Dani, cel ce acum 11 ani a riscat să mă ia acasă pentru o viață (sper 😀), și pe Nataniel, o minune de copil, lumina din viața mea, cel ce scoate din mine tot ce am mai bun.
Călătoresc alături de familie, de prieteni dragi, de colegi sau pur și simplu de oameni cu care chiar dacă mă văd rar sau întâmplător, îmi fac inima să zâmbească atunci când îi revăd.
Joi, inima nu doar mi-a zâmbit, a plâns de bucurie. De bucurie că vă cunosc, că vă am în viața mea, puțin sau mult nici nu contează. Sunteți acolo.
Vă mulțumesc și vă doresc să fiți bucurie, și lumină și iubire, să fiți veseli, buni și blânzi și să vă bucurați de cea mai frumoasă călătorie numită viața.
Călătoriți cu bine! ❤️
Pentru toate acestea și nu numai, 37, îți mulțumesc!
Cu recunoștință,
Cristina ❤️